Imaginația oamenilor este fără limite: fără limite teritoriale, de cultură, de vârstă, profesionale și acest lucru se observă în creațiile sale. Printre creațiile omului se găsesc și locuințele atât particulare dar mai ales cele destinate turiștilor. Între unitățile de cazare de pe tot globul, am găsit câteva care m-au fascinat pur și simplu. Sunt hoteluri și cabane neobișnuite, unice și totodată trasnite și care sigur te vor face măcar să zâmbești dacă nu să râzi.

Giraffe Manor – Langata Nairobi, Kenya

Giraffe Manor este un hotel boutique exclusivist aflat pădurea Langata, de lângă Nairobi, unde poți împărți micul dejun sau prânzul cu girafele… Proprietatea de circa 57 hectare reprezintă un sanctuar pentru una dintre cele mai amenințate specii de girafe din lume, girafele Rothschild.

Clădirea a fost construită in anii 30 pe vremea când au început europenii să ”invadeze” Africa de est pentru safari. La început a fost concepută ca o casă particulară, mai apoi 10 camere au fost amenajate pentru a primi și turiști. Din dorința de a oferi ceva unic turiștilor, proprietarii au permis accesul mai aprope al girafelor, atât de aproape încât dimineața îți bat cu botul în geam pentru a-ți da trezirea, sau își bagă gâtul lor lung prin geamul deschis și parcă te roagă să împarți cu ei mâncarea din farfurie.

Este o experiență unică prin care omul poate trăi împreună cu frumoasele animale în mijlocul naturii.

www.thesafaricollection.com/properties/giraffe-manor/

Hotel Manta – Zanzibar

Ce spuneți de o vacanță într-un hotel plutitor pe ape turcoaz, în mijlocul unui recif de corali, de unde poți admira bancurile de pești viu colorați și o viață marină extrem de activă?

Vă recomand resortul Manta de lângă Insula Pemba, Zanzibar… o locuință plutitoare proiectată pe 3 nivele: puntea – unde se face debarcarea și unde se găsește camera de primire și baia, etajul superior – unde sunt paturi în aer liber atât pentru zi cât și pentru a admira Calea Lactee în toată splendoarea sa noaptea și camera subacvatica – unde ești pur și simplu înconjurat de lumea marină tropicală la patru metri sub apă.

Vă întrebați oare cât poate costa o astfel de experiență? ”Doar” 1700 USD / camera dublă / noapte / all inclusive.

http://www.themantaresort.com/

Kakslauttanen Arctic Resort, Igloos and Chalets – Saariselkä Fell, Finlanda

Proprietatea oferă igluuri de gheaţă şi cabane tradiţionale din lemn şi are cea mai mare saună cu fum din lume. Conexiunea WiFi şi parcarea sunt disponibile gratuit.

Igluurile din sticlă termoizolantă includ un dormitor cu acoperiş din sticlă şi paturi de lux. Unele igluuri au baie cu saună, iar altele beneficiază de acces la duşuri comune.

Cabanele au facilităţi de gătit, zonă de relaxare şi şemineu. Includ şi o saună privată.

Printre preparatele servite aici se găsește carnea de ren şi somonul la grătar.

Proprietatea poate organiza safariuri cu husky şi reni, precum şi plimbări cu snowmobilul. De asemenea, oaspeţii pot închiria schiuri pentru schi fond, beţe pentru nordic walking şi rachete de zăpadă.

www.kakslauttanen.fi

La Balade des Gnomes – Durbuy, Belgia

Hotelul La Balade Des Gnomes se află în Belgia, în Durbuy – cel mai mic oraș de pe glob. Odată ajunși aici veți avea parte de o vacanță magică într-o lume de poveste. Prin designul loc unic inspirat din folclorul lumii, cele 10 camere ale acestui hotel depășește imaginația noastră.

Fiecare cameră este complet diferită de cealaltă și poartă denumiri precum:

  • Cabana din Pădure – un sanctuar închinat celor trei surse: pământ, apă și foc – pereții sunt din lemn și lut, trunchiurii de copaci, crengile și pietrele iau parte la decorarea camerei
  • Legenda Trolilor – unde te vor veghea trolii, gnomii și zânele
  • Disperarea călugărului – un apartament format din dormitor, living și baie, un tribut adus faimosului arhitect spaniol Gaudi
  • Drumul Vinului – apartament cu jacuzzi în baie, care te transpune în atmosfera unei podgorii din Alsacia din anii 1900.
  • Trăsura Latcho-Drom – o trăsură confortabilă cu pat dublu, baie, chicinetă unde poți experimenta stilul de viață al țiganilor nomazi.
  • Calul Troian – un apartament de forma Calului Troian, construit din lemn pe 2 nivele, în pântecul căruia te poți imagina că ai plecat la luptă în cucerirea Troiei.

www.labaladesdesgnomes.be

Sun Cruise Hotel – Jeongdongjin, Coreea de Sud

Vă invit într-o croazieră pe… uscat! În cazul în care aveți rău de mare sau nu vă permiteți o croazieră adevărată vă invit la bordul San Cruise… pare o ambarcațiune de lux eșuată dar este de fapt un hotel situat în vârful unui deal!

Această adevărată operă de artă are 65 de metri lungime, cantareste 30.000 de tone iar turistii care ii calca pragul sunt cazati in 211 camere si apartamente. Printre facilitățile oferite menționez: un restaurant cu specific coreean si international, un club de noapte, un club pentru karaoke, o piscina superba, un teren de volei, o sala de fitness si un teren de golf.

Hotel Montaña Mágica (Muntele Magic) – Chile

Hotelul Montaña Mágica (Muntele Magic) din Chile este destinația perfectă pentru aventurieri. Ca să ajungi la locație trebuie să intri în rezervația biologică Huilo Huilo și asta se poate doar pe un pod de frânghii și traversând prin vegetația luxurinată. Odată ajunși la hotel, veți rămâne muți de ce vedeți în față: un fel de clădire în formă de vulcan cu ferestre înconjurate de mușchi și viță de vie ceea ce o camuflează perfect în peisajul verde înconjurător.

Pe lângă că are formă de vulcan, se și comportă ca unul: ”erupe” în fiecare zi, dar nu cu lavă ci cu apă, care curge asemeni unei cascade și se prelinge pe la ferestre oferind turiștilor o priveliște splendidă.

Camerele nu sunt foarte mari dar paturile sunt confortabile și aranjamentul interior este deosebit. Printre facilitățile oferite se numără și o cameră de joacă pentru copii, un bar, saună și căzi sculptate în trunchiuri de copaci cu apă încălzită în mod natural.

https://huilohuilo.com/our-accommodation/lodge-montana-magica/

Inntel Zaandam – Amsterdam

Un hotel de 12 etaje care arată incredibil… La prima vedere îți dă impresia că a venit un uriaș, a luat câteva zeci de case și le-a pus una peste alta ca piesele de lego, ca în final să arate astfel. Se găsește în zona Zaandam, la câteva stații de tren de centrul Amsterdam-ului. Este o zonă turistică foarte cunoscută datorită morilor de vânt și străzilor istorice.

Camerele și apartamentele sunt modern decorate dar păstrează elemente tradiționale iar pereții sunt pictați cu fotografii vintage ceea ce-l face inedit. Are centru spa, sală fitness, restaurant cu preparate specifice zonei.

www.inntelhotelsamsterdamzaandam.nl

Rotel – Hotel pe roți

O companie turistică din Germania mizănd încă din anul 1945 pe faptul că oamenii vor să călătorească și să vadă tot timpul locuri noi, le-a oferit și o modalitate de cazare pe… roți. Rotelul este un autocar modificat unde ziua stai în dreapta șoferului și te bucuri de drum și de destinații, ai la dispoziție o bucătărie spațioasă complet utilată, iar noaptea un pat de mari dimensiuni unde să dormi și să te trezești a doua zi într-o nouă locație.

Compania a pregătit pentru turiștii sute de trasee pe tot globul: de la sălbăticia Africii până în vastele câmpii ale Rusiei, de la ținuturile închețate ale Arcticii până la exoticul Ecuador.

Juvet Landscape Hotel – Norvegia

Din dragoste pentru natură și din dorința de a o proteja a apărut ideea construirii unui hotel care să se integreze perfect în peisaj fără a-l altera. Construirea acestuia s-a făcut în așa fel încât să corespundă particularităților topografice și de vegetație și să nu se distrugă stânci, copaci, teren.

Hotelul Juvet Lanscape are 21 de camere, independente una de alta, sub forma unor case mici. Fiecare cameră are câte unul sau chiar doi pereți complet din sticlă, fiecare cameră are propria vedere spre câte o parte inedită din peisaj, niciuna dintre camere nu dă spre alta asigurându-se intimitatea turiștilor astfel încât nici nu se folosesc perdele…

www.juvet.com/the-juvet-hotel/the-hotel

The Dog Bark Park Inn – Idaho, SUA

Cât poate fi de distractiv si totodată ciudat să dormi într-un cățel uriaș? Nu într-unul adevărat bineînteles, ci într-unul de 4 m construit din BCA de niște arhitecți nonconformiști. Prin această haioasă unitate de cazare s-a dorit resuscitarea turismului american de altădată când la modă erau clădirile cu forme trăsnite, precum hamburgeri.

La Dog Bark Park, în burta cățelușului se pot caza pană la 4 persoane la un preț de circa 110 USD cu mic dejun inclus.

Ariau Amazon Towers Hotel – jungla Amazoniană, Brazilia

Un complex de bungalouri construit în jungla amazoniană, la confluența pârâului Ariau cu Rio Negro Este ridicat la o inaltime medie de 20 metri de sol, iar bungalow-urile sunt conectate între ele prin poduri suspendate. Ariau Amazon Towers Hotel se distinge prin faptul că este 100% eco-friendly integrandu-se perfect in peisajul luxuriant care il gazduieste. 

Având în vedere locația sa în inima sălbăticiei, acest hotel funcționează doar în regim de masă all inclusiv și este destul de exclusivist.

www.ariauamazontowers.com

9 Hours Capsule Hotel, Japonia

La prima vedere pare intrarea unui simplu hotel, însă japonezii sunt mult mai inventivi decât credem noi… Un hotel proiectat special pentru somn și cam atât, nu prea ai de ce să stai în interior. La dispoziția turiștilor sunt puse la dispoziție niște camere tip capsulă: simple, confortabile cu acces la tehnologia și ospitalitatea japoneză.

Hotelul 9 Hours din Kyoto are un design asemănător cu cel al unei nave spațiale, cu linii clare și atmosferă calmă este de nefumători are etaje separate pentru bărbați și pentru femei.

În capsulă găsiți un ceas cu alarmă care funcționează în funcție de lumină, pernă specială și lenjerie de pat de înaltă calitate. Sunt puse la dispoziție haine de casă și papuci. Dușurile și toaletele sunt comune, iar hotelul oferă articole de toaletă fabricate în Japonia.

În hol este disponibil gratuit accesul la conexiunea WiFi și există un punct de acces la internet ce poate fi utilizat gratuit. Recepția cu program nonstop include un depozit de bagaje și oferă un serviciu de închiriere de biciclete.

Skylodge Adventure Suites – Cusco, Peru

Ți-ai imaginat vreodată cum este să fii vultur, să stai într-un cuib la mare înălțime și să privești natura în toată splendoarea sa? Dacă da, bine ai venit la Skylodge Adventure Suites din Cusco, Peru! Îți oferă o experiență unică, incredibilă.

Cazarea se face în apartamente amenajate în capsule transparente agățate la 366 m înălțime în pereții verticali, abrupți ai Văii Sacre. Accesibil doar pentru cățărători, alpiniști sau dacă vii pe tiroliană.

Fiecare capsulă are 4 paturi, o bucătărie, iluminat cu energie solară, și da… are toaletă. Turiștii beneficiază de mic dejun și de cină și primesc vin din partea casei, dar după cum vă puteți da seama, facilitățile de masă sunt oarecum reduse în vârf de munte, la marginea prăpastiei. Pe de altă parte însă, mancarea este proaspătă și este furnizată de un alpinist experimentat!

Dacă-ți place să-ți trăiești viața la intensitate maximă, bine ai venit la Skylodge!!!

https://naturavive.com/web/skylodge-adventure-suites/